Dan Barna anunță că participarea la Congresul USR PLUS va fi condiționată de vaccinarea anti-COVID: Nu vor vota, vor fi înlocuiţi – VIDEO

Publicat: 26/07/2021, 16:04

Dan Barna a anunţat că toţi delegaţii care vor participa la congresul formaţiunii, unde va fi aleasă conducerea partidului, trebuie să fie vaccinaţi.

Astfel, copreşedintele USR PLUS spune că delegații la Congres care nu sunt vaccinați nu vor putea vota și vor fi înlocuiți de supleanți.

„Am avut astăzi o nouă ședință a Biroului Național. Au fost în prima parte subiecte despre Congresul și Comitetul Politic. Am decis că participare atât la Comitetul Politic, cât și la Congres va fi permisă doar delegațiilor USR PLUS vaccinați, tocmai pentrua trimite acest mesaj legat de continuarea campaniei și a avea rezultate asumate în această direcție.

S-a discutat mult în Biroul Naţional al USR PLUS despre valul patru şi despre perspectiva aceasta a necesităţii vaccinării. Ne uităm în jur şi vedem că valul patru devine o realitate în toate ţările.

În acest context, discuţiile care sunt în spaţiul public şi pe care le vom duce mai departe în şedinţa coaliţiei şi în Guvern sunt legat de măsurile pe care le vom lua. Mesajul e unul foarte clar – nu există altă variantă decât vaccinarea”.

De aceea vă spuneam despre decizia USR PLUS ca toţi colegii noştri care vor să vină la Congres trebuie să fie vaccinaţi. Este o decizie a Biroului Naţional foarte clară ca la Comitetul Politic din 28 august şi la Congresul din 2 sau 3 octombrie trebuie să fie vaccinaţi.

Nu sunt vaccinaţi, nu vor participa. Nu vor vota, vor fi înlocuiţi de supleanţi”, a afirmat Dan Barna, după şedinţa Biroului Politic Naţional al USR PLUS.

Întrebat despre oportunitatatea ieșirii de la guvernare, după ce candidații PNL au lansat atacuri la adresa USR PLUS, Dan Barna susține că acestea sunt „elemente de retorică de campanie”.

Dan Barna: Mersul la mall să fie condiţionat de existenţa vaccinării

Vicepremierul Dan Barna a propus mai multe măsuri pentru creşterea numărului de persoane vaccinate, iar una dintre propunerile analizate este cea ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar cei nevaccinaţi – în timpul săptămânii. Citește mai mult

Când vine valul 4 al pandemiei în România?

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (European Centre for Disease Prevention and Control) a anunțat că spre sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, tulpina indiană Delta va fi predominantă la nivelul Europei și că majoritatea îmbolnăvirilor vor fi date de această tulpină.

Citește și: MedLife avertizează: Este doar o chestiune de timp până când România va trece prin cel de-al patrulea val al pandemiei

Valul 4 va lovi România, cel mai probabil, în luna septembrie, declară Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca și fost consilier onorific în Ministerul Sănătății:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Prânzul, tot mai scump pentru angajații români. Câți bani cheltuiesc lunar
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unde vrea Marea Britanie să construiască următoarea mare centrală nucleară?
×